Încă un „sprint” care a dus la o versiune nouă a programului. Am corectat niște neajunsuri care deveniseră destul de vizibile, mai ales când TV-Lite este utilizat cu liste de la „furnizori” terți. Uneori acestea sunt liste „compilate” de entuziaști, care conțin adrese publice de transmisii TV din toată lumea. Alteori pot fi chiar liste ale unor furnizori IPTV. Ambele tipuri pun anumite probleme, legate de mărimea lor, sau de anumite „chichițe” legate de conexiune.

În imagine se observă postul Mooz RO. Pânâ la această versiune TV-Lite nu putea să receptioneze sursele Mooz oficiale. Acum, în principiu, este posibil. Voi explica mai jos.
Schimbările importante din această versiune sunt:
- Câmpul de căutare și opțiunile privind afișarea în ordine alfabetică funcționează acum pentru fiecare grup în parte. Până acum acestea funcționau doar pe întreaga listă, iar tentativele de a le utiliza făceau ca întreaga listă să fie afișată, în loc de grupul curent.
- Când se folosește câmpul de căutare, operația efectivă de căutare începe la o secundă după ce tastarea cuvântului s-a terminat. Până acum căutarea începea instant după tastarea unei litere, iar în cazul listelor mari apăreau „sincope” enervante.
- S-au eliminat, pe cât posibil, perioadele când programul „îngheța”. Aceste blocări aparente se produceau mai ales când listele de canale erau procesate, salvate în cache, citite, etc. Acum, în timpul acestor operațiuni, în general programul răspunde la mutarea ferestrei, redimensionări, comenzi, în măsura în care aceste comenzi nu afectează activitatea curentă. De exemplu nu se pot modifica elementele dintr-o listă în perioada cât aceasta nu s-a terminat de procesat.
- Am introdus o bară de progres pentru operațiunile cu liste descrise mai sus.
- Am introdus o bară de progres pentru perioada când playerul încarcă porțiunea inițială a stream-ului de date, pe scurt pentru "buffering". Acum ne putem da seama mai usor dacă respectivul canal merge sau e "mort".
- Am introdus, deocamdată doar experimental, memorarea în listele de canale a unor anumiți parametri care de obicei se dau în linia de comandă a VLC. Acestia se găsesc în listele M3U sub tag-ul nestandard #EXTVLCOPT. Motiv pentru care acum posturile MOOZ merg.
Recomand tuturor să actualizeze VLC la această versiune. În tot acest timp am încercat, pe cât posibil, să respect formatul listei TV-Maxe. Însă, de acum , odată cu introducerea noilor facilități, o să fie din ce în ce mai greu să fac acest lucru. Nici grupurile, omniprezente în celelalte programe IPTV, nici opțiunile de VLC nu au fost prevăzute în TV-Maxe.
Ca de obicei, puteți descărca noua versiune de la pagina știută
Succes!